Tocmai ai achiziționat robotul M700 și abia aștepți să îl pui la treabă? Perfect!

Vârful gamei M de la Maytronics îți oferă o mulțime de caracteristici premium, gata să fie accesate prin intermediul aplicației MyDolphin™ Plus sau al telecomenzii Bluetooth incluse în pachet.

Mai jos vei regăsi câteva informații și îndrumări care te vor ajuta atât la setarea inițială a robotului, cât și pe parcursul utilizării acestuia:

* Sursa de alimentare acționează ca centrul de comandă al robotului. Pe lângă alimentarea robotului cu energia electrică necesară funcționării, aceasta are și rolul de a-l conecta la telecomanda Bluetooth, la rețeaua Wi-Fi sau la aplicația MyDolphin™ Plus.


1. Cum să pregătești robotul pentru utilizare fără aplicație sau telecomandă:

✓ Conectează robotul la sursa de alimentare.
✓ Introdu robotul în apă. Plasează sursa de alimentare la minimum 3,5 m de marginea piscinei și conecteaz-o la o priză.
✓ Apasă butonul ON de pe sursa de alimentare pentru a porni robotul.

*Dacă ai parcurs acești pași și nu dorești ajutorul aplicației sau al telecomenzii, în acest moment robotul își va începe programul standard de curățare a piscinei tale.


2. Cum să pregătești robotul pentru utilizare cu ajutorul telecomenzii Bluetooth incluse în pachet:

✓ În timp ce robotul tău M700 este oprit, pornește telecomanda Bluetooth și așteaptă 2 secunde pentru ca display-ul să afișeze funcțiile robotului. Telecomanda este împerecheată prin tehnologia Bluetooth cu sursa de alimentare a robotului.
✓ Deoarece telecomanda funcționează doar prin Bluetooth, aceasta poate fi utilizată numai în raza standard de acțiune a acestei tehnologii.
✓ Selectează programul și setările dorite. Sursa de alimentare se va porni, iar LED-ul albastru va indica acest lucru.
✓ Robotul va începe programul de curățare conform setărilor alese anterior.

*Telecomanda îți oferă și un mod manual de operare a robotului, prin care acesta poate fi direcționat prin piscină direct de către tine.


3. Cum să pregătești robotul pentru utilizare cu ajutorul dispozitivului mobil:

✓ Conectează robotul la sursa de alimentare, plasează-l în piscină și apasă butonul de pornire de pe sursă.
✓ Deschide aplicația MyDolphin™ Plus și acordă toate permisiunile necesare.
✓ Creează un cont nou sau autentifică-te folosind contul Google ori Facebook.
✓ Scanează codul QR aflat pe partea laterală a sursei de alimentare.

* Alternativ, apasă „Search for your robot manually” pentru a asocia manual robotul.

✓ Aplicația va începe procesul de asociere cu sursa de alimentare. ✓ Așteaptă până când indicatorul LED de conectivitate luminează continuu în albastru și apare mesajul de confirmare în aplicație.
✓ Conectează-te la rețeaua Wi-Fi® a casei sau a piscinei. Introdu parola rețelei Wi-Fi® și apasă CONTINUE.
✓ După câteva momente, sursa de alimentare va clipi alternativ verde și albastru. Așteaptă până când indicatorul LED de conectivitate luminează continuu în verde și apare mesajul de confirmare în aplicație.

* Așa cum am menționat și mai devreme, sursa de alimentare nu doar conectează robotul la priză, ci reprezintă și unitatea sa de control, care intermediază toate interacțiunile cu acesta. Robotul va fi conectat la aplicație, la rețeaua Wi-Fi sau la telecomandă exclusiv prin intermediul sursei de alimentare.


Gata, robotul tău M700 este pregătit de lucru!

De acum, tot ce îți rămâne de făcut este să te bucuri de vremea bună și de momente de relaxare. Piscina ta este pe mâini bune.

whatsapp